Proiect IGSU: Salvator din pasiune

Începând cu data de 10 mai, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) lansează semenilor o provocare, aceea de a deveni voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din România.

„Demersul instituției noastre are la bază beneficiile activităților de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarității și responsabilității civice și valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor”, se arată într-un comunicat emis presei de IGSU.

După parcurgerea unor programe de pregătire, activitățile derulate alături de efectivele inspectoratului general vor consta în participarea la misiunile de intervenție, utilizarea noțiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acțiunile de ajutor umanitar și în cele de popularizare a mesajului preventiv.

Proiectul, intitulat „Salvator din pasiune”, se va derula în perioada 10 mai – 29 iulie, interval de timp structurat în trei etape ce presupun recrutarea și înscrierea candidaților, analizarea dosarelor și încheierea contractelor de voluntariat, precizează sursa citată.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele: vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani; apt din punct de vedere medical; să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea infracțiuni lor cu intenție; să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență.

Dosarul candidatului trebuie să conțină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfășurare, adeverința medicală și acordul părinților / tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obținute accesând site-ul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență – www.igsu.ro – și cele ale inspectoratelor județene pentru situații de urgență / București-Ilfov, structuri la nivelul cărora cei interesaţi vor putea confirma valențele profesiei de salvator.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.