Peste 26.000 de dosare de finanţare au fost
depuse, până în prezent, în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2019, cele mai
multe pentru Regiunea Nord-Est, iar singura regiune care mai dispune de fonduri
este Bucureşti – Ilfov, pentru 700 de prosumatori, arată datele Administraţiei
Fondului pentru Mediu (AFM), citate, miercuri, într-un comunicat de presă de
către o firmă autorizată să execute lucrări de instalare în acest program.
Potrivit sursei citate, preluată de Agerpres, în acest
moment, în programul guvernamental au fost depuse 26.300 de dosare la nivel
naţional, cele mai multe pentru Regiunea Nord-Est, cu 4.116 de cereri, pentru
finanţări în valoare de 81,98 milioane de lei.
Pe de altă parte, numărul cel mai mic de dosare a fost
înregistrat în Regiunea de Vest, respectiv 2.643 de cereri, în valoare de 52,2
milioane de lei.
„Deşi fondurile pentru celelalte regiuni s-au epuizat,
pentru zona Bucureşti-llfov se mai pot încă depune dosare. Pentru această
regiune au fost înscrise în platforma AFM, până acum, 3.257 de dosare, în
valoare totală de 80.000.000 de lei”, precizează reprezentanţii companiei
E-acumulatori.ro.
În toamna anului trecut, în luna septembrie, AFM a suspendat
înscrierile persoanelor fizice în acest program, în vederea efectuării unei
analize a modului de funcţionare a acestui proces. Ulterior, programul a fost
reluat în luna noiembrie.
Programul Naţional „Casa Verde Fotovoltaice”
prevede instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de
energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării
surplusului în reţeaua naţională. Programul AFM asigură o finanţare de până la
90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei.
Suma finanţată de către autoritate se scade de către instalatorul validat din
valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul
final, din surse financiare proprii.
Bugetul alocat acestui program este de 656 de milioane de
lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR)
şi 120 de milioane de lei, de la AFM, prin care aproape 27.000 de cetăţeni pot
deveni prosumatori.
Dosarele de finanţare pentru noul program se depun exclusiv
electronic.
Afacerile E-acumulatori.ro au început în anul 2002, iar în
2018 acestea au ajuns 9 milioane de lei (fără TVA), cu 10% mai mult faţă de
anul anterior. E-acumulatori.ro este instalator autorizat de Administraţia
Fondului pentru Mediu, prin firma P Plus 2002 SRL, în cadrul Programului Casa
Verde Fotovoltaice.
