Sărbătoare în comuna Gruiu, de ziua hramului bisericii

Ca în fiecare an, în comunitatea din Gruiu ziua de prăznuire a Sfinţilor Mihail şi Gavril este prilej de mare sărbătoare. Biserica satului este închinată celor doi sfinţi şi, cu această ocazie, preoţi şi credincioşi din comună dar şi din împrejurimi se îndreaptă către sfântul lăcaş.

 

 

Ziua de marţi, 8 septembrie, a început, aşadar, în Gruiu cu o slujbă religioasă oficiată de părintele parohiei alături de ceilalţi preoţi din comunitate. La aceasta au participat şi reprezentanţi ai administraţiei locale – primarul Ion Samoilă, viceprimarul George Ghiulea împreună cu familiile acestora, consilieri locali, reprezentanţi ai aparatului administrativ al primăriei, membri ai comunităţii. Între invitaţii la eveniment s-a numărat şi doamna Nicoleta Pauliuc, candidat PNL Ilfov la funcţia de senator.

După încheierea slujbei religioase, cei prezenţi au fost invitaţi la Căminul Cultural „Ştefan Iordache” din localitate, acolo unde reprezentanţii bisericii şi ai administraţiei locale au oferit participanţilor o masă cu bucate tradiţionale, specifice acestei perioade a anului.      CRISTINA BOBE

gruiu-hram-2 gruiu-hram-3 gruiu-hram-4 gruiu-hram-5 gruiu-hram-6 gruiu-hram-7 gruiu-hram-8 gruiu-hram-9 gruiu-hram-10 gruiu-hram-11 gruiu-hram-12 gruiu-hram-13 gruiu-hram

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.