Fostul internaţional Daniel Prodan a murit la 44 de ani, în urma unui infarct

Tragedie în lumea sportului. Fostul mare fotbalist Daniel Prodan a murit, miercuri, 16 noiembrie, la vârsta de 44 de ani, în urma unui infarct.

Medicii de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov au încercat să-l resusciteze timp de trei ore, însă fără succes.

daniel-prodan

 

Apelul la 112 a fost făcut la ora 20.00, un prim echipaj ajungând în 14 minute la locuinţa fostului fotbalist. Echipa medicală a început imediat resuscitarea, după opt minute ajungând la faţa locului un alt echipaj cu medic. Doctorii au făcut manevre de resuscitare timp de trei ore însă pacientul nu a răspuns manevrelor. Daniel Prodan nu era cunoscut ca având probleme medicale, a declarat directorul Serviciului de Ambulanţă, Alis Grasu, potrivit Mediafax.

Daniel Prodan s-a născut la data de 23 martie 1972, la Satu Mare şi a evoluat pentru echipa naţională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994 şi la Campionatul European de Fotbal din 1996. De asemenea, el este fratele mai mare al jucătorului Ciprian Prodan de la FC Olimpia Satu Mare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.