„Dăruieşte iubire” și donează pentru un copil mai puțin norocos!

Fundaţia Gimmyni continuă şi în 2016 campania de donaţii „Dăruieşte iubire!”. Anul acesta, campania se derulează în perioada 1 noiembrie – 22 decembrie şi urmăreşte acelaşi obiectiv de colectare a donaţiilor venite din partea oamenilor cu suflet, donaţii care vor merge către copii diagnosticați cu autism, sindrom Down și copii cu afecțiuni neuro-psihomotorii, beneficiari ai Centrului de Zi Sfânta Ecaterina, dar și pentru cei care provin din familii cu posibilității reduse.

 

„Dorința de a face celor din jur fiecare zi mai frumoasă ne-a motivat ca și în acest an să continuăm campania de donații «Dăruiește iubire». Fii și TU Moș Crăciun, și donează pentru un copil mai puțin norocos! Împreună vom aduce un zâmbet sincer pe chipurile acestor copii!”, spun reprezentanţii fundaţiei Gimmyni.

„Copiii dumneavoastră au ocazia să facă un cadou cu destinaţie precisă. De exemplu, «fetiţă, 6 ani». Puneţi într-un pacheţel obiecte pe care le-ar putea dori un viitor prieten al lor, care nu are şansa să crească împreună cu părinţii săi. Cadoul va ajunge la el alături de mesajul vostru”, mai spun cei de la Gimmyni.

Potrivit acestora, scopul campaniei este strângerea de ajutoare (haine, cărţi, jucării, dulciuri etc) pentru copiii aflaţi în centre de plasament, spitale, servicii de recuperare, familii substitutive (asistenţi maternali, familii de plasament, rude) sau fără posibilităţi materiale.

Proiectul se adresează societăţii civile, companiilor şi tuturor celor care pot oferi un ajutor material prin sponsorizări şi donaţii. De altfel, fundaţia doreşte să vină în sprijinul copiilor oferindu-le bucurii nu doar cu ocazia sărbătorilor, ci pe tot parcursul anului.

Cei interesaţi pot afla mai multe despre fundaţia Gimmyni şi activităţile derulate de aceasta la următoarele adrese:
www.fundatiagimmyni.ro
E-mail: contact@fundatiagimmyni.ro
Tel: 0746 176 921

 

gimmyni

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.