CJ Ilfov: Relaţie de prietenie între Judeţul Ilfov şi provincia chineză Fujian

La eveniment au participat vice-guvernatorul proviniciei Fujian, Hong Jiexu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Ilfov, Marian Petrache, vicepreşedintele CJ Ilfov, Rizia Tudorache, alţi reprezentanţi ai provinciei chineze şi respectiv ai judeţului Ilfov, autorităţi de la nivel central şi local, jurnalişti.

Programul vizitei a inclus întâlniri în mai multe zone ale mediului de afaceri, cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), cu parlamentarii de Ilfov, cu comunitatea oamenilor de afaceri din Fujian în România.
În cadrul întâlnirii de la Otopeni, vice-guvernatorul provinciei Fujian, Hong Jiexu a făcut o scurtă prezentare a provinciei, înaintând apoi trei propuneri legate de relaţia de prietenie între cele două zone. Astfel, domnia sa a vorbit despre intensificarea colaborărilor în economie, în comerţ şi capacitatea de producţie, exemplificând, în ceea ce priveşte exportul – produse textile, ceramice şi de electromecanice, iar importul – produse de lemn, plastice şi de cauciuc. De altfel, a adăugat Hong Jiexu, guvernul încurajează companii din provincie să importe bunuri din Ilfov, din România, şi să vină în Ilfov pentru investiţii. O a doua propunere a vice-guvernatorului s-a referit la o serie de colaborări în domeniul turistic, cu promovarea reciprocă a turismului din ambele părţi.
Cea de-a treia propunere a oficialului chinez a constat într-o invitaţie adresată reprezentanţilor CJ Ilfov de a participa la un seminar organizat de guvernul provinciei pentru oficiali străini la care autorităţile lor au stabilit relaţia de prietenie cu Fujian.
De asemenea, vice-guvernatorul provinciei chineze a lansat o invitaţie către Consiliul Judeţean Ilfov în vederea participării la două evenimente pentru anul viitor: Târgul de comerţ China-mainland-Taiwan şi, respectiv, Conferinţa Internaţională pentru Comerţ şi investiţii.

 

 

Marian Petrache: Pe viitor, ne dorim să fructificăm și mai mult relația noastră

 

În debutul întâlnirii, preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache le-a urat bun venit oaspeţilor chinezi, exprimându-şi convingerea că această vizită reprezintă dovada interesului reciproc de a iniția și dezvolta proiecte comune, precum și noi perspective de cooperare.

La finalul evenimentului, acesta a apreciat dialogul fructuos dintre cele două părţi, adăugând că reprezentanţii CJ Ilfov aşteaptă cu interes continuarea dialogului / schimburilor prin platforma de comunicare SCII CJI și FAO Fujian.

„Pe viitor, ne dorim să fructificăm și mai mult relația noastră prin dezvoltarea unor proiecte comune, o serie de noi colaborări, proiecte de investiții și schimburi bilaterale”, a mai spus Marian Petrache.

La rândul său, Irinel Scrioşteanu, directorul de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Ilfov a făcut o succintă caracterizare a judeţului Ilfov,  amintind faptul că judeţul face parte din Regiunea de Dezvoltare București-Ilfov (locul 76 între cele 271 de regiuni europene), are un PIB situat  peste media europeană, generează 25% din economia României, atrage peste 60% din investițiile străine directe și peste 50% dintre investitori şi are cea mai mică rată a șomajului în 2013 (2%).

Întâlnirea are loc după recenta vizită efectuată de preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache în regiunea autonomă Ningxia-Hui – municipiul Yinchuan (la începutul lunii septembrie a.c.), în calitate de șef al delegației României (ca reprezentant al administrației publice și al PNL), la Forumul Internațional al Orașelor Înfrățite, ce s-a încheiat cu semnarea unui Memorandum de Înțelegere pentru stabilirea relației de înfrățire între județul Ilfov și provincia autonomă Ningxia Hui din Republica Populară Chineză.

În acest context, semnarea Scrisorii de intenție privind stabilirea relației de prietenie între județul Ilfov din România și provincia Fujian din R.P. Chineză consolidează relația de prietenie deja existentă între cele două popoare și deschide noi perspective în relația de cooperare între județul Ilfov și provincia Fujian.

 

 

Despre provincia chineză Fujian

 

Provincia Fujian este situată pe coasta de sud-est a Chinei continentale, fiind mărginită de Zhejiang la nord, Jiangxi la vest și Guangdong la sud.

Populația provinciei este în principal de origine Han, provincia Fujian fiind una dintre provinciile cele mai diverse din punct de vedere lingvistic și cultural din China. Cea mai mare parte a provinciei Fujian este administrată de către Republica Populară Chineză. Cu toate acestea, arhipelagurile Kinmen și Matsu sunt sub controlul Republicii China (Taiwan).

Astfel, există două provincii (în sensul de structuri guvernamentale): provincia Fujian administrat de Republica Populară Chineză și provincia Fujian din Republica Chineză.

Astăzi, deși Fujian este una dintre cele mai bogate provincii ale Chinei, PIB/loc este abia aproape de media înregistrată în regiunile de est. Triunghiul de aur Minnan, care include Xiamen, Quanzhou și Zhangzhou, înregistrează 40% din PIB-ul provinciei Fujian.

Anual, provincia Fujian găzduiește, în numele Chinei, Târgul Internațional pentru Investiții și Comerț, care se desfășoară în Xiamen, având drept obiectiv promovarea investițiilor străine de orice tip.

14800237_1673959189586500_811717849_o 14681898_1635721390060653_3419168795328211080_o 14787732_1673959616253124_430932501_o 14795789_1673959202919832_1659509994_o

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.