Chitila: Ediţie de excepţie a Zilelor Oraşului

Artişti de renume, muzică de calitate, concursuri şi multe alte surprize au constituit „ingredientele” care au făcut din ediţia de anul acesta a Zilelor Oraşului Chitila un eveniment de neuitat.

Astfel, primarul Emilian Oprea, viceprimarul Costel Andrei şi ceilalţi reprezentanţi ai administraţiei locale au reuşit, şi anul acesta, să ofere numeroşilor participanţi la eveniment momente de relaxare, bucurie dar, poate cel mai important, ocazia de a fi unii alături de ceilalţi.

 

 

 

Demonstraţie de karate a micilor sportivi din Chitila

 

Unul dintre momentele deosebite ale evenimentului l-a reprezentat demonstraţia de karate oferită de copiii din cadrul Clubului Sportiv (C.S.) Karate Chitila. Deşi nu activează de foarte mult timp, secţia fiind înfiinţată în 2014, echipa a reuşit să devină un club de elită, făcând cunoscut numele oraşului atât pe plan naţional cât şi internaţional.
Antrenorii secţiei de karate ai oraşului Chitila sunt soţii Magdalena şi Dan Tamaşi, foşti sportivi de renume în cadrul Federaţiei Române de Karate, care au primit Ordinul de „Maestru Emerit al Sportului”, foşti campioni naţionali, europeni şi mondiali.

Rezultatele „îngeraşilor” – aşa cum le place celor doi antrenori să-i alinte pe micii sportivi – nu au întârziat să apară, clubul din Chitila scoţând deja peste 20 de campioni naţionali, un loc II şi două locuri III la Campionatul European de anul trecut din Belgia.

„Menţionăm că aceste performanţe, ca de altfel întreaga activitate a clubului, nu ar fi fost posibile fără ajutorul şi sprijinul părinţilor şi al administraţiei locale, cărora le mulţumim încă o dată şi de fiecare dată pentru faptul că sunt alături de noi şi de copii. Drumul îngeraşilor noştri către performanţă este susţinut în echipa sportivi-părinţi-antrenori, un drum care sperăm să fie cât mai lung şi presărat cu cât mai multe succese. Cel mai important însă este să ne bucurăm în echipă de experienţele minunate pe care ni le oferă karate-ul!”, a declarat antrenor Magdalena Tamaşi.

 

 

Concurs dedicat celor mai talentaţi fotografi

 

Manifestările din cadrul Zilelor Oraşului Chitila au inclus şi un concurs de fotografie, având ca temă – şi titlu – „Ce frumoasă e Chitila!”. Astfel, fiecare poză intrată în competiţie a obţinut un anumit punctaj, la care s-au adăugat punctajele aferente like-urilor primite pe pagina de facebook a evenimentului.
În urma jurizării fotografiilor înscrise în concursul de fotografie, s-a stabilit câştigătorul ediţiei de anul acesta, în persoana domnului Emil Dan Popovici. Acestuia i-a fost înmânat premiul duminică, 11 septembrie, chiar în cadrul spectacolului organizat cu ocazia Zilelor Oraşului Chitila.
Juriul a fost alcătuit din Ana Simona Pîslaru – preşedintele Fundaţiei Pro Chitila, Natalia Rotaru – secretarul Fundaţiei Pro Chitila, Alexandra Popescu – editor Photoshop şi Maria Ion – fotograf profesionist.

 

 

Muzică pentru toate gusturile

 

Cele două seri ale Zilelor Oraşului Chitila au adus în faţa publicului nume celebre ale muzicii autohtone, care au reuşit să „împace” toate gusturile celor prezenţi.

Astfel, sâmbătă, 10 septembrie, numeroşii participanţi la eveniment au avut ocazia de a îi vedea şi asculta pe interpreta Delia alături de Shift, pentru ca în seara următoare, respectiv duminică, 11 septembrie, stadionul din localitate să devină neîncăpător pentru toţi cei care au dorit să se bucure de spectacolul oferit de Gheorghe Zamfir, Bere Gratis, Mirel Manea şi Ansamblul Doruleţul.

Ediţia de anul acesta al sărbătorii oraşului Chitila s-a încheiat cu momentul pe cât de aşteptat, pe atât de apreciat al superbului foc de artificii pus în scenă de organizatori.

Cristina Bobe

concurs-fotografie-chitila-4 karate-chitila-2 zilele-orasului-chitila-1 zilele-orasului-chitila-3 concurs-fotografie-chitila-3

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.