Admitere la Jandarmerie

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ilfov cu sediul în Municipiul Bucureşti, str. Intrarea Liniei nr. 2-4, sectorul 6, recrutează candidaţi pentru participarea la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne sau ale M.Ap.N. pentru nevoile M.A.I., sesiunea 2017.

Pentru anul de învăţământ 2017-2018, Jandarmeriei Române i-au fost aprobate în vederea scoaterii la concurs locuri în instituţiile de învăţământ ale M.A.I., după cum urmează:

a) Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti:

– 5 locuri alocate Jandarmeriei Române la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, pentru învăţământul cu frecvenţă – domeniul de licenţă „Drept”, programul de studii universitare de licenţă „Drept”;

– 50 locuri alocate la Facultatea de Jandarmi pentru învăţământul cu frecvenţă – domeniul de licenţă „Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, programul de studii universitare de licenţă/specializarea „Ordine şi siguranţă publică” (din care 2 locuri pentru romi, 2 locuri pentru maghiari şi 2 locuri pentru alte minorităţi), astfel:

* 49 locuri alocate Jandarmeriei Române;

* 1 loc alocat IGAv;

– 5 locuri alocate Jandarmeriei Române la Facultatea de Poliţie pentru învăţământul cu frecvenţă redusă – domeniul de licenţă „Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, programul de studii universitare de licenţă/specializarea „Ordine şi siguranţă publică”.

b) Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani

– 180 locuri (din care 3 locuri pentru romi şi 2 locuri pentru alte minorităţi), astfel:

* 174 locuri alocate Jandarmeriei Române;

* 6 locuri alocate S.P.P.

c) Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni:

– 175 locuri alocate Jandarmeriei Române (din care 3 locuri pentru romi şi 2 locuri pentru alte minorităţi).

d) Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” – Boldeşti:

– 3 locuri de Maistru militar auto alocate Jandarmeriei Române.

e) Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu

– 22 locuri alocate M.A.I. conform specialităţilor, astfel:

* 2 locuri – Managementul organizaţiei – Artilerie şi rachete;

* 1 locuri – Managementul organizaţiei – Auto;

* 3 locuri – Managementul sistemelor de comunicaţii militare – Comunicaţii şi informatică;

* 12 locuri – Management economico-financiar – Finanţe-contabilitate;

* 4 locuri – Administraţie publică – Intendenţă;

f) Academia Tehnică Militară Bucureşti

– 38 locuri alocate M.A.I. conform următoarelor specialităţi:

* 2 locuri – Armament, aparatură artileristică şi sisteme de conducere a focului;

* 5 locuri – Materiale energetice şi apărare CRBN;

* 4 locuri – Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri şi mascare;

* 4 locuri – Blindate, automobile şi tractoare;

* 2 locuri – Construcţii şi fortificaţii;

* 4 locuri – Topogeodezie şi automatizarea asigurării topogeodezică;

* 5 locuri – Echipamente şi sisteme electronice militare;

* 3 locuri – Comunicaţii pentru apărare şi securitate;

* 5 locuri – Ingineria şi securitatea sistemelor informatice militare;

* 4 locuri – Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională.

g) Institutul Medico-Militar

– 5 locuri alocate M.A.I. (Direcţia Militară), specialitatea militară „Medicină generală”.

h) Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” – Facultatea de Management Aeronautic:

– 12 locuri alocate M.A.I. (IGAV), astfel:

* 10 locuri – Management în aviaţie – Aviaţie piloţi

* 2 locuri – Managementul traficului aerian – Controlor trafic Aerian;

i) Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanţa – Facultatea de Inginerie Marină, 4 locuri alocate M.A.I., specialitatea militară „Navigaţie, Hidrografie şi echipamente navale”.

j) Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, 2 locuri alocate M.A.I., specialitatea militară „Logistică”.

k) Şcoala Militară de maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti:

– 12 locuri alocate M.A.I. conform specialităţilor, astfel:

* 2 locuri – Armament şi instalaţii de lansare;

* 2 locuri – Auto;

* 1 loc – Geniu;

* 1 loc – Construcţii;

* 2 locuri – Tehnică de comunicaţii;

* 2 locuri – Operare şi mentenanţă echipamente de comunicaţii;

* 2 locuri – Intendenţă.

l) Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu” Constanţa:

– 14 locuri alocate M.A.I. conform specialităţilor, astfel:

* 2 locuri – Artilerie navală şi antiaeriană;

* 4 locuri – Timonier şi tehnică de navigaţie navală;

* 2 locuri – Comunicaţii navale şi observare semnalizare;

* 6 locuri – Motoare şi instalaţii electrice navale;

Cererile de înscriere/participare la sesiunea de admitere 2017 se depun de candidati pentru locurile MAI la unitatile de recrutare pâna la urmatoarele date limita:

a) 26 mai – pentru instituţiile de învăţământ superior (ale MAI şi MApN) şi şcolile postliceale ale MApN;

b) 21 iulie – pentru şcolile postliceale ale MAI.

În vederea depunerii dosarelor de candidat și îndrumării candidaţilor pentru întocmirea corectă şi în volum complet a documentelor constitutive din dosar, precum şi în scopul eliminării timpilor de aşteptare pentru întocmirea documentelor pe linie medicală, candidaţii se vor prezenta la sediul unităţii din strada Intrarea Liniei, nr. 2 – 4, sectorul 6, Bucureşti, zilnic, de luni până vineri, între orele 08.00 – 16.00 (tel. 021/760 32 55 sau 021/760 21 64 (interior 18630 – structura de Resurse Umane).

Toate detaliile privind conținutul dosarului de recrutare, condiţiile legale şi criteriile specifice de recrutare a candidaţilor, probele și baremele minime de promovare se regasesc pe site-ul instituției: http://www.jandarmeriailfov.ro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.