8 arme deținute în mod ilegal, depistate de polițiștii ilfoveni

Şase persoane care dețineau ilegal 8 arme și 52 de cartușe au fost identificate miercuri, 25 mai, în mai multe localităţi, de poliţiştii ilfoveni.

„La data de 25 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat 3 percheziții domiciliare și 3 controale în localitățile Dragomirești, Dascălu, Cernica, Ștefăneștii de Jos, Tunari și Jilava, în vederea respectării regimului armelor și munițiilor.

Cu această ocazie, polițiștii au identificat 6 persoane care dețineau ilegal 8 arme și 52 de cartușe, acestea fiind ridicate în vederea efectuării unor constatări criminalistice balistice”, precizează IPJ Ilfov într-un comunicat de presă.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că cei în cauză au procurat armele de pe teritoriul Bulgariei și le-au introdus în țară, în mod ilegal.

Potrivit sursei citate, pe numele celor şase persoane, polițiștii Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și introducerea sau scoaterea din țară, fără drept, de arme și muniții.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.